Istoria... O enigmã !

	Sign In Sign-Up

Istoria, o enigmã

"Când deschizãtura a devenit destul de largã încât sã permitã pãtrunderea unui cap de om, Hovard Carter a pãtruns înãuntru cu o lumânare în mânã. De partea cealãlaltã a usii, într-o încãpere în care omul nu a mai pãsit de 3 000 de ani, Carter a vãzut aur. Aur peste tot: pe statuile înfãtisând diferiti monstri ca de altfel si pe toate obiectele din încãpere. Carter a rãmas înmãrmurit. In spatele sãu, sponsorul expeditiei, Lordul Carnarvon a soptit: Poti vedea ceva ? Carter a rãspuns: "Da, niste lucruri minunate !"

Istoria noastrã abundã de lucruri pe care arheologii si oamenii de stiintã nu le-au putut explica provenienta sau scopul în care au fost create. Ele au fost catalogate ca "bizare". Printre acestea putem gãsi cele sapte minuni ale lumii, dintre care Marea Piramidã este singura care s-a pãstrat de-a lungul veacurilor. Descoperirea mormântului faraonului egiptean copil Tut-Ankh-Amen, probabil este una din cele mai încântãtoare descoperiri în domeniul arheologiei. Mormântul, nejefuit de prãdãtorii antici, este una din cele mai elocvente dovezi ale modului de viatã al faraonilor egipteni de acum 3 000 de ani. Nu toate întrebãrile arheologilor se referã la comori ca în cazul mormântului lui Tut-Ankh-Amen, ci si la unele mistere pe care oamenii de stiintã nu au putut sã le explice:

Blocuri de piatrã uriase... Din momentul în care omul a început sã nu-si mai foloseascã mintea numai pentru a supravietui, au început sã aparã si unele opere de artã. Primele dintre ele au fost aceste blocuri de piatrã, acestea cântãrind de la câteva grame, pânã la câteva tone, asezate sub formã de inel, pãtrat sau sculptate sub formã de statui. Stim noi care era scopul lor sau cine le-a fãcut? Cel mai faimos dintre acestea este templul de la Stonehenge. A fost construit între 1 800 si 1 400 B.C. Nu stim aproape nimic despre cine l-a construit si de ce. O teorie ce a luat amploare în secolul al XIX-lea a fost aceea cã druizii, un popor ce exista în Britania înainte de cucerirea romanã, l-au construit pe post de templu. Folosind însã metode de datare moderne, arheologii au datat acest templu ca fiind construit cu cel putin 1 000 de ani înainte de venirea druizilor, deci acestia ar fi trebuit sã îl preia de la un alt popor. De fapt acest "templu" nu este unic. Desi este cel mai bine realizat, se cunosc peste o mie de astfel de constructii începând cu nordul Frantei, Marea Britanie (unde se gaseste cea mai mare constructie de acest fel la Avebury) si terminând chiar cu America.
Linii pe pãmânt... In anul 1920 în Anglia, Alfred Watkins observa mai multe urme pe pãmânt, cu o vechime destul de mare, ce pãreau a fi conectate între ele printr-un model de linii drepte. Acesea includeau biserici vechi, blocuri de piatrã uriase, desene ce puteau fi vazute doar de la o mare înãltime... Watkins a ajuns la concluzia cã vechii celtici au "desenat" aceste linii cu care au împânzit o mare parte a Britaniei. Cei mai multi arheologi "de profesie" au râs atunci când si-a publicat teoria în 1925 în cartea "The Old Track". A avut Watkins dreptate? Aceste linii trasate cu o asa de mare precizie erau prea numeroase pentru a fi o simplã coincidentã. De fapt nimeni nu neagã existenta acestor linii la Nazca. Aici liniile, descoperite numai dupã inventia avionului se întind pe mai multi kilometri pe dealuri si chiar pe munti. Tot aici se întâlnesc o seamã de figuri desenate pe pãmânt prin aceeasi metodã: se sapã pãmântul scotând la ivealã calcarul alb ce intrã în contrast cu cu culoarea cafenie a pãmântului din zonã... Figuri gigantice ce nu au putut fi descoperite decât din aer au fost gãsite lângã Blyte, California. Cine a fãcut aceste desene "de artã" la o asemenea dimensiune încât puteau fi admirate doar de pãsãri? - sau erau pentru a fi apreciate de zei? - sau pentru ce ?
Structuri ciudate... Probabil cele mai faimoase clãdiri antice sunt piramidele. Cea mai veche si mai mare a fost construitã de egipteni acum 4 500 de ani de-a lungul Nilului la Giza. Aceasta a fost construitã, se bãnuieste, pentru a servi drept mormânt faraonului Khufu. Marea Piramidã, cum este numitã, este strãjuitã pentru a fi feritã de hoti de Sfinx. Piramidele nu au fost construite numai de egipteni ci si de oamenii din lumea nouã. Civilizatiile central si sud - americane adicã Aztecii, civilizatia Maya precum si Incasii au folosit piramidele drept morminte sau temple. In Mesopotamia anticii au construit piramide sub formã de turnri. Cel mai faimos dintre acestea a fost Turnul lui Babel. Ele nu erau morminte, ci temple, lãcase în care (se credea cã) zeii coborau pe Pãmânt.
Civilizatii si orase dispãrute... De multe ori constructii (cum ar fi Camelot - renumitul castel al regelui Arthur), orase sau chiar popoare puteau dispare din istorie fãrã nici o urmã. Cel mai renumit dintre acestea este continentul Atlantida. Conform legendei, s-a scufundat în ocean în timpul unui cutremur. Oamenii de stiintã au cãutat locul exact în care se presupune cã s-ar fi scufundat. Nici unul din instrumentele lor de mare precizie însã nu a putut confirma existenta sa.

Camelot ...ploaia nu trebuie sã cadã niciodatã înainte de apusul soarelui La ora 8 dimineata ceata trebuie sã disparã... Pe scurt, nu existã nicãieri un loc în care finalul sã fie mai fericit decât în Camelot ~Camelot - Alan Jay -Fredrick Loewe ~ Legendele despre Camelot, despre cavaleri, despre Masa Rotundã, precum si despre Sfântul Graal au fost sursa de inspiratie pentru poeti si scriitori începând cu Mark Twain (A Connecticut Yankee in King Arthur's Court) pânã la Alfred Lord Tennyson (Idylls of the king) si. comedia lui Monty Python (Monty Python and the Holy Grail). Chiar a existat. regele Arthur care sã fi domnit la Camelot? Arthur apare pentru prima datã într-un poem scris de Gododdin în jurul anului 600 A.D. Mai târziu este mentionat de cronicarul Nennius în jurul anului 800 A.D. Pânã în secolul al XII-lea ajunsese sã fie considerat un erou national al poporului englez, cu o multime de povestiri despre el... Dacã chiar a existat un rege Arthur el a trãit nu mai târziu de secolul al VI-lea, chiar înainte de aparitia primelor povestiri despre el. E posibil ca Arthur sã fi fost un rege celtic care a luptat împotriva invadatorilor saxoni. Se pare cã a câstigat câteva bãtãlii importante, culminând cu cea de la Badon. Desi Arthur nu a reusit sã îi întoarcã din drum pe saxoni, el le-a întârziat înaintarea. Bãtãliile sale au avut loc dupã stãpânirea romanã care a tinut Britania ca provincie timp de 400 de ani. Arthur a fost probabil un britanic romanizat care a fost educat si antrenat de armata romanã, cu tehnicile de luptã specifice acesteia. Din pãcate cele mai importante povestiri despre el, cum ar fi ascensiunea sa la tron dupã ce ca bãiat a reusit sã scoatã sabia magicã dintr-o stâncã, precum si cãutarea Sfântului Graal sunt simple inventii ale cronicarilor de mai târziu... Ce putem spune atunci despre Camelot? Unii ar putea spune cã si acesta este o inventie a cronicarilor si poetilor pentru a-i da lui Arthur un punct de plecare... Un autor al secolului al XIV-lea, John Leland credea ca numele este dat de traditia localã, de la un deal numit "Camalat" unde regele a stat o mare perioadã din domnia sa. Examinând acel deal, s-au gãsit unele ruine ce puteau fi ale unui castel, rãspândite pe o suprafatã de 3 600 ft. In 1950 un cercetãtor, Dr. Raleigh Radford a examinat unele monezi gãsite pe acel deal si a confirmat cã acestea apartin perioadei regelui Arthur. Acest lucru a dus la formarea Comitetului de cercetare Camelot, în 1965. Sub îndrumarea lui Leslie Alcock, au început unele sãpãturi pe acel deal. La suprafatã s-au gãsit unele monezi apartinând saxonilor. La un nivel mai adânc, s-au gãsit oasele a 30 de oameni bãrbati, femei si copii alãturi de unele arme si monezi romane. Dealul se pare ca a fost locul unui masacru în primul secol AD, când romanii au atacat si cucerit unele întãrituri din Britania. Intre rãmãsitele pre-romane si cele saxone s-au gãsit ruinele unei fortãrete construite în stilui celtic. Castelul a fost construit în jurul anului 450 - 500 AD în timpul migratiei saxonilor prin Britania. Era format dintr-un mare numãr de clãdiri, ceea ce sugereazã cã era un important centru economic. Nu s-a gãsit nimic concret care sã facã legãtura între Arthur si aceste fortificatii dar: In apropierea dealului se gãseste râul Cam posibila locatie a bãtãliei unde regele a primit o ranã ce i-a fost fatalã. 20 km spre nord se gãseste mânãstirea Gastonbury Tor care e consideratã locul traditional pentru odihnã al lui Arthur si al reginei Guinevere. Acolo, în 1190 au fost gãsite rãmãsitele celor doi soti. Pe o plãcutã de lângã mormânt s-a gãsit urmãtoarea inscriptie: Aici odihneste faimosul rege Arthur, îngropat pe insula Avalon. Aceste rãmãsite au fost pierdute în anii care au urmat, dar conform preotilor care le-au vãzut, oasele bãrbatului erau de dimensiuni uriase, asa cum se stia de fapt despre statura regelui Arthur. In ciuda acestor lucruri, conform traditiei locale, Regele Arthur nu se afla în mânãstire, ci undeva într-o pesterã ascunsã pe dealul Cadbury. Legenda spune cã de douã ori pe an la echinoptiul de varã si de ajunul Crãciunului îl poti auzi cum vine cãlãrind din Camelot sã bea dintr-un arc antic care îi sopteste numele...

Obiecte antice misterioase... Sfântul Graal, de exemplu, este un simplu obiect, care a existat si care este învãluit în legendã. Alte obiecte ca Bateria din Bagdad par a fi de neexplicat pentru acea vreme. Foarte putine însã, cum ar fi faimoasele cranii din cristal sunt de-a dreptul bizare.

Bateria din Bagdad: Se aflã în Muzeul National al Iracului si este de forma unui vas, nu mai mare de mãrimea pumnului unui om. Existenta sa ar putea cere cãrtilor de istorie sã fie rescrise. Asa um afirmã majoritatea textelor, "pila volticã", sau bateria electricã, a fost inventatã în 1800 de contele Alassandro Volta. Volta a observat cã atunci când douã bucãti din anumite metale diferite erau puse pe o piele de broascã, se genera un curent electric slab. El a descoperitt cã poate reproduce acest curent în absenta materiei vii, prin asezarea acelor metale în anumite substante chimice (construirea pilei electrice se învatã în liceu clasa a XII-a). Pentru aceasta fizicienii au hotãrât numeascã unitatea de sã mãsurã a potentialului electric Volt. Micul "vas" din Bagdad ne aratã cã de fapt Volta nu a inventat bateria, ci a reinventat-o. Vasul a fost pentru prima oarã descris de arheologul german Wilhem Koning în 1938. El se crede a avea o vechime de 2 000 de ani si constã dintr-un învelis din pãmânt ars ce are la un capãt un capac din ciment. Acest capac este strãbãtut de o barã de fier. In interiorul vasului bara este înconjuratã de un cilindru de cupru. Koning s-a gândit cã aceste lucruri aratã ca o baterie electricã, si a publicat un articol despre acest subiect în 1940. Ce-l de-al II-lea Rãzboi Mondial a împiedicat o reactie din partea altor cercetãtori. Dupã ce ostilitãtile au încetat, un american, Willard F. M. Gray de la "General Electric High Voltage Lab." din Pittsfield, Massachusetts a încercat sã o reproducã. Când a umplut-o cu un electrolit cum ar fi sucul de grephuri, aceasta a produs un curent electric de aproximativ 2 volti. Nu toti oamenii de stiintã acceptã ideea de baterie electricã pentru acest vas. Dacã totusi ar fi baterii, pentru ce erau ele folosite? Se presupune cã ar fi apartinut poporului persan. In perioada când acestia au fost niste excelenti rãzboinici, nimeni nu a amintit despre cunostiintele lor "tehnologice" si de aceea s-a sugerat cã au obtinut aceste baterii de la altcineva. Dar de la cine? Au existat persoane care au sugerat chiar cã tehnica construirii lor ar fi fost obtinutã de la niste cãlãtori spatiali care au vizitat Pãmântul în vremurile antice (zei). De fapt pentru constructia acestei Baterii din Bagdad, nu este nevoie de nimic de "înaltã tehnologie". Toate materialele flosite sunt destul de obisnuite pentru acea perioadã. Ceea ce este curios în legãturã cu aceste vase, este faptul cum cineva din acea vreme si-a imaginat sã punã exact materialele care trebuie, în ordinea corectã, pentru a face un "aparat" cu o asemenea functionare care nu era de loc evident acum câteva mii de ani. Se poate ca bateriile sã fi fost rezultatul unei descoperiri accidentale. La ce ar fi putut fi ele folosite? (dacã sunt într-adevãr baterii)... Cercetãtorul german Dr. Arne Eggebrecht a folosit copii ale acestei baterii pentru "electroplacare" a diferitor lucruri. Acest proces foloseste un curent electric slab si are ca rezultat acoperirea unei suprafete (cum ar fi argintul) cu o pojghitã dintr-un alt material (cum ar fi aurul). De aceea este posibil ca multe din descoperirile din muzee care s-a crezut cã sunt din aur, sã fie numai placate cu aur... Sã fi fost acestea baterii, folosite pentru...electroplacare? sa fi fost folosite pentru altceva..? cine stie? Dar sunt ele baterii ? Oricum, chiar dacã sunt, contele Volta nu are de ce sã îsi facã griji. Ar fi cam neplãcut sã schimbãm acum, dupã atâtia ani termenul de "volt". Locul sãu în istorie îi este asigurat...

Craniile de cristal... Unii oameni cu o credintã foarte puternicã în mit, cred cã au puteri supranaturale. Geologii se minuneazã de dimensiunile lor uriase. Arheologii se întreabã cine le-a fãcut... Si nimeni nu neagã faptul cã au un mister aparte, o frumusete încântãtoare, neegalatã de aproape nici un alt obiect. Acestea sunt craniile din cristal. Au fost multe copii ale craniului uman care au fost slefuite dintr-un singur cristal de quartz. Unele sunt antice, altele sunt din zilele noastre. Putine însã au fost fãcute din quartz pur si absolut transparente, iar si mai putine au dimensiunile reale... Quartz-ul, compus aproape în întregime din dioxid de siliciu, este gãsit în aproape orice tip de rocã si poate forma cristale imense cu o greutate de pânã la câteva tone. In timp ce atunci când este pur este incolor si transparent, atunci când o micã portiune din atomii de siliciu sunt înlocuiti cu atomi de fier, aluminiu, magneziu sau titan, cristalul poate cãpãta culori deosebit de frumoase. Ametistul este un quartz violet. Jasper este cuartz-ul cu nuante de rosu, galben gri sau negru. Onyx sau Agate este quartz-l strãbãtut de linii de o altã culoare. Dacã o singurã linie stãbate bucata de quartz, atunci aceasta poate fi numitã Ochiul Pisicii. Toate cristalele sunt antice si de aceea nu se cunoaste nici o metodã prin care sã se determine perioada când aceste cranii au fost fãcute. Oamenii de stiintã au examinat unele din aceste cranii a cãror istorie nu se cunoaste, în speranta cã vor gãsi mici indicii despre uneltele care au fost folosite, dar acest lucru nu permite o datare exactã sau cel putin stabilirea unui loc de origine... De asemenea, nu se exclude probabilitatea sã fi fost fãcute de artisti moderni, folosind unelte antice... Probabil douã din cele mai faimoase cristale sunt cel de la Muzeul Civilizatiei Umane si "Mitvhell-Hedges". Muzeul Civilizatiei Umane face parte din British Muzeum, lângã Piccadilly Circus în Londra.

Craniul este catalogat ca "posibil de origine Aztecã". Acest lucru este mai mult o bãnuialã, acceptatã de muzeu, pentru a putea fi catalogat undeva... Muzeul a obtinut acest craniu de la bijutierii din New York. Nimeni nu este sigur de unde l-au obtinut acestia dar se bãnuieste sã fi fãcut parte din colectia unui soldat îmbogãtit peste noapte în Mexic... Craniul este un asa de puternic hipnotic încât se povesteste cã oamenii de serviciu au cerut ca acesta sã fie acoperit cu o pânzã neagrã înainte ca ei sã lucreze în jurul lui.

Cel de-al doilea craniu, cel al lui Mitchell-Medges , se spune cã a fost gãsit într-un templu antic în Honduras. M-H a adoptat o fatã, Anna M-H cea care a mostenit aceastã adevãratã comoarã. Aceasta a afirmat cã a fost de fatã când tatãl ei a descoperit craniul, împreunã cu un anume Burney. Ea l-a gãsit sub un altar, acolo unde a mai gãsit trei luni mai târziu, un maxilar din acelasi material. Acest cristal, probabil cel mai ciudat din lume, cântãreste 5,19 kg si este sculptat dintr-o singurã rocã de quartz. Maxilarul aratã de parcã ar fi fost prins cu o sârmã, permitându-i astfel sã se miste, probabil pentru a pãrea cã vorbeste. Se presupune cã acest craniu era folosit drept oracol. Legendele afirmã cã atunci când cãlugãrul cel mai important din templu era pe moarte, el îsi alegea un urmas cãruia îi "transfera" întreaga sa întelepciune cu ajutorul acestui craniu de cristal. De fapt în toate legendele cele douã cranii din cristal sunt înzestrate cu puteri supranaturale, puteri de care toti supusii se temeau.

Dr. G.M.Morant cel care a examinat în 1936 craniul lui M-H (cel de cristal !!!) si cel de la British Museum, a observat cã cele douã cranii sunt foarte asemãnãtoare din punct de vedere al trãsãturilor anatomice. Dar nici Morant precum si nici un alt cercetãtor nu a putut sã determine o perioadã anume sau un loc de origine pentru aceste adevãrate curiozitãti. Ele vor rãmâne împreunã cu celelalte cranii din cristal numai o enigmã, singurele explicatii în legãturã cu ele fiind legendele.